13
Oct

O zi cu adevărat semnificativă pentru 80 de familii. Casă de piatră!

În ajunul Hramului Oraşului, compania noastră RECONSCIVIL a inaugurat un nou bloc de locuit, situat pe str. Nicolae Titulescu, nr. 28/2, sec. Botanica. Peste 80 de familii și-au primit cheile de la noile locuințe.
Clădirea nu este mare și se înscrie perfect în anturajul cartierului existent. Casa are zece nivele, printre care sunt etaje locuibile și garaje individuale la parter. În curtea blocului este amenajat un teren de joacă pentru copii și locuri de parcare pentru autoturisme.
Aici s-a utilizat cărămidă roșie, fațada a fost termoizolată cu vată minerală.
Asemenea tuturor proiectelor realizate sub marca Reconscivil, la momentul inaugurării blocurilor, acestea sunt deja conectate la rețelele de apă, canalizare și energie electrică. Accesul la gazul natural s-a făcut chiar în ziua dării în exploatare, astfel încât locatarii să aibă posibilitate să-și încălzească apartamentele pentru realizarea lucrărilor de finisare în apartamente.
Apartamentele au fost gândite în asemenea mod ca să sporească utilitatea spațiului utilizat, nu sunt foarte mari, dar anume s-a pus accentul pe suprafața calitativă a apartamentului. Au fost executate atât apartamente obișnuite, ”variantă alba”, cât și ”la cheie”. Adică, apartamente dotate cu utilaje casnice de cea mai înaltă calitate, cu bucătării completate, la fel ca băile. Geamurile sunt în trei rânduri de sticlă, iar, pentru a mări comfortul apartamentelor, au fost instalate podele calde pentru bucătării și băi.
RECONSCIVIL în cei 17 ani de activitate, are un portofoliu de peste 28 de proiecte finisate și date în exploatare și a reușit să dea în folosință peste 2500 de apartamente, toate de o calitate ireproșabilă. Asta pentru că prioritatea numărul unu a companiei este să ofere încredere și confort clienților săi.

Share: