5
sept.

Inaugurarea al 9-lea CC «Cascad Market».

Sîmbătă, 5 septembrie, sa finalizat încă un proiect comercial realizat de Compania RECONSCIVIL. În orașul Tvardița a avut loc inaugurarea al 9-lea Centrului comercial „Cascad Market” – construcţie realizată în baza antreprizei generale oferite de compania Cvin-Com SRL, distribuitor angro şi cu amănuntul a bunurilor de larg consum, care activează în domeniu din 1994.

La evenimentul de deschidere au fost prezenţi locuitorii satului alături de invitaţii speciali printre care şi directorul Companiei de construcţii RECONSCIVIL, Dl. Valeriu Sufrai.

Sărbătoarea de deschidere a avut un program divers pentru a amuza fiecare vizitator, de la mic la mare. Astfel organizatorii ceremoniei au oferit dulciuri și cadouri pentru cei prezenți.

Pe final, conducerea companiei Cvin-Com SRL, a ţinut să mulţumească colectivul companiei RECONSCIVIL pentru profesionalism şi ne-au exprimat recunoștința atît pentru colaborare fructuoasă, eficiență și, ca întotdeauna, performanță de calitate superioară a obligațiilor noastre, astfel încît pentru încrederea justificată. Noi, la rîndul nostru, suntem foarte bucuroşi că meseria pe care o facem este din nou apreciată, iar constucţiile pe care le executăm sunt de bun folos pentru beneficiari şi societate.

Centrul comercial „Cascad Market” este un proiect „la cheie” realizat de Сompania RECONSCIVIL în perioada dintre martie — august 2015 şi este amplasat pe str. Gagarina, 17 din raionul Taraclia.

     

     

Partajează: